Skip to content


Proiect CSDE in Seria „Consultari europene”: “Funcţionarea statutului de societate europeană (SE)” (CSDE-SCE-8)

Centrul de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Romane organizează o selecţie de CV-uri pentru realizarea unui punct de vedere documentat în acest sens. Vor fi selectate persoane care vor realiza cercetarea şi punctul de vedere, concretizate într-un document care va fi publicat ulterior. Va fi organizată o dezbatere pe tema de referinţă şi este posibil ca documentul să fie trimis Comisiei.

Denumirea proiectului: “Funcţionarea statutului de societate europeană (SE)” (CSDE-SCE-8)

„În temeiul regulamentului privind statutul Societatii Europene, nr. 1257/2001, la cinci ani de la intrarea lui în vigoare Comisia trebuie să prezinte un raport privind aplicarea acestuia în practică şi să propună modificarea lui acolo unde este cazul. Pentru a asigura o bază solidă raportului, Comisia a lansat un studiu extern în luna decembrie a anului 2008, cu privire la care se aşteaptă acum opiniile părţilor interesate. Răspunsurile vor fi luate în considerare în viitorul raport al Comisiei referitor la SE, care va fi completat cu o conferinţă la nivel înalt ce va avea loc pe 26 mai 2010.

Consultarea urmăreşte să testeze concluziile studiului extern şi să furnizeze Comisiei informaţii referitoare la aspecte relevante pentru evaluarea SE. Întrebările se referă la: aspectele pozitive şi negative legate de crearea unei SE, principalele tendinte în privinţa repartizării SE în statele membre UE/SEE, problemele concrete de care s-au lovit societăţile în timpul înfiinţării sau funcţionării unei SE, şi posibila îmbunătăţire a cadrului legislativ actual.” (Comisia Europeană)

Proiectul consta in formularea de răspunsuri fundamentate la întrebările Comisiei.

Detalii.

Persoanele interesate pot trimite un CV, în format european, la adresa mihai.sandru@csde.ro până la data de 8 aprilie 2010. Vor fi contactaţi doar candidaţii selectaţi.

Sunt de asemenea invitaţi să trimită un CV şi cei fi interesaţi să participe la elaborarea unor studii viitoare, cu precizarea domeniilor de interes. Aceste candidaturi vor servi la actualizarea bazei de date a CSDE.

Cercetarea trebuie definitivată, iar punctul de vedere redactat până la data de 20 mai 2010.

Partener: Societatea de Ştiinţe Juridice.

Proiectul este sustinut de catre Wolters Kluwer.

Informatii generale.

Studiu privind funcţionarea Statutului de Societate Europeană (2009)

Anexele studiului: 1, 2, 3.

Posted in Consultari Europene.

Tagged with .



aaaa