Institutul de Cercetare Internaţională a Politicii Penale din cadrul Universităţii din Ghent, Belgia, realizează, sub coordonarea renumitului profesor Gert Vermeulen, un studiu privind viitorul cadru instituţional şi legislativ al cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană.
Activităţile aferente acestui studiu cuprind o componentă legislativă şi una de practică judiciară. Studiul se desfăşoară în mai multe etape, unele dintre ele fiind parcurse în anul 2010 (elaborarea unui chestionar adresat tuturor statelor membre ale Uniunii Europene), altele fiind programate pentru anul in curs.
În cadrul Proiectului, Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române va găzdui în data de 3 mai 2011, o întâlnire de lucru a experţilor români implicaţi în proiect (Mariana Radu, Punct de Contact Unic pentru România, şef serviciu, Ministerul Justiţiei, Mihaela Pătrăuş, judecător, Curtea de Apel Oradea, Gabriel Petrache, procuror sef secţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Florin-Răzvan Radu, personal de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor si procurorilor în Ministerul Justiţiei, expert naţional detaşat la Eurojust) cu unul din membrii echipei de proiect, domnul Laurens van Puyenbroeck.
Conf. univ. dr. Mihai ŞANDRU
Coordonator, Centrul de Studii de Drept European
Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române