Daniel-Mihail Şandru, Libertatea de stabilire a societăţilor în Uniunea Europeană. Culegere de legislaţie şi jurisprudenţă, ediţia a II-a, Editura Universitară, 2014, ISBN 978-606-28-0129-8, DOI 10.5682/9786062801298, 313 p.
Libertatea de stabilire a societăţilor [comerciale] este un subiect actual şi în continuă transformare. Actualitatea provine din necesitatea de a găsi o soluţie pentru dezvoltarea afacerilor şi, din perspectiva societăţilor (a dreptului care le guvernează în Uniunea Europeană), găsirea unui instrument valid (juridic) şi posibil (intuitiv), atrăgător pentru întreprinzători şi nu doar o himeră cu nume frumos.
Titlul IV al Părţii a treia („Politicile şi acţiunile interne ale Uniunii”) denumit „Libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor” din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) reglementează în capitole distincte „lucrătorii”, „dreptul de stabilire”, „serviciile”, „capitalurile şi plăţile”.
Subsecvent primului capitol, următoarele capitole vor urmări descrierea şi fundamentarea pilonilor prin care libertatea de stabilire se poate aplica în practică: jurisprudenţa CJUE, directiva referitoare la fuziunile transfrontaliere, directivele referitoare la filiale şi sucursale precum şi reglementarea societăţii europene. Aceste elemente întregesc „sistemul” dreptului de stabilire în Uniunea Europeană, ne oferă explicaţiile necesare, opţiunile posibile pentru societăţile din statele membre precum şi posibile căi de urmat. Cum vom observa, în unele situaţii există o „concurenţă” între reglementări şi practica (comercială, a societăţilor, pe de o parte şi practica jurisdicţională a CJUE, pe de altă parte).
O importantă parte din prezenta lucrare va fi dedicată distincţiei dintre libertatea de stabilire a societăţilor şi libera circulaţie a capitalurilor, cu referire specială la „acţiunea de aur”.
Aspectele practice sunt cele mai importante, astfel încât am luat în considerare problematica alegerii legii favorabile, şi scopul acestei mobilităţi societare – în acest sens avem în vedere în primul rând sistemul de taxe care pare să fie principalul mobil al modificării sediului societăţilor.
Dacă multe din elementele constituirii unei societăţi (capitalul, persoanele, mărfurile) sunt, în principiu, fără oprelişti în UE (reprezentanţii companiilor circulă liber, libertatea de desfăşurare a comerţului este maximă), ne-am putea întreba dacă liberatea de stabilire a societăţilor comerciale este mai mult un moft universitar sau este o problemă pragmatică. Răspunsul la această „dilemă” este tocmai construcţia acestei cărţi, care îşi doreşte să prezinte jurisprudenţa pertinentă de la nivelul Uniunii Europene şi din România, în materie.
Lucrarea se adresează tuturor celor care sunt interesaţi de fenomenul mobilităţii societăţilor în Uniunea Europeană, fiind prezentate instrumentele prin care libertatea de stabilire funcţionează. Este în primul rând un volum didactic, o culegere de jurisprudenţă relevantă în domeniul libertăţii de stabilire cu o introducere desfăşurată în primele şapte capitole. Prima ediţie a acestui volum a fost publicat la Editura Tribuna Economică. Îi mulţumesc și pe această cale domnului profesor Emilian Stancu, primul redactor al cărţii. Prezenta ediţie cuprinde informaţii şi jurisprudenţa relevantă până la data de 27 noiembrie 2014.
* În România, legea cadru în materie societară este Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificări şi completări. Denumirea legii a fost modificată: conform punctului 31 al art. 18 din Legea nr. 76/2012, în tot cuprinsul prezentei legi, sintagma „societate comercială“ sau, după caz, „societăţi comerciale“ se înlocuieşte cu termenul „societate“ sau, după caz, „societăţi“. Vom utiliza în prezenta lucrare în continuare expresia „societăţi comerciale” întrucât normele Uniunii Europene se referă la acestea dar şi pentru uşurinţa în exprimare/ citire.
